Florin Prunea, fostul oficial de la Dinamo, susține că Gică Hagi trebuie adus la echipa națională. În plus, acesta a avut cuvinte dure la adresa lui Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal.
Reprezentativa României a înregistrat trei înfrângeri, o victorie și un egal în partidele disputate în luna octombrie.
Fostul oficial de la Dinamo este de părere că Gică Hagi ar trebui adus la echipa națională sub orice formă. Însă, acesta susține că Răzvan Burleanu, președintele FRF, are ură față de „Generația de Aur”, astfel că sunt șanse minime ca Gică Hagi să ajungă la națională.
„Gică Hagi trebuie adus în orice postură, nu doar în cea de selecționer. De ce nu conducător? Dar e imposibil, în ceea ce privește generația noastră… Noi nu prea aveam loc în fotbalul românesc. În afară de Dan Petrescu, care a antrenor, și Gică Hagi, care are echipa lui, noi, restul, nu avem loc în fotbal. Suntem persoane non-grata. Ne dăm cu părerea la televizor, ce să facem? Și știți ce ură viscerală o are actualul președinte față de generația noastră. Și-au bătut joc de băiatul lui Hagi, de Didi Prodan… Ne vedem de treaba noastră, nu o ducem rău”, a declarat Florin Prunea, la PRO X.
Dănuț Lupu a criticat evoluțiile lui Ianis Hagi în tricoul echipei naționale și a ironizat o declarația a lui Gheorghe Hagi în care compara jocul fiului său cu cel al lui Zinedine Zidane.
În plus, Dănuț Lupu este de părere că Gică Hagi nu ar trebui readus pe banca echipei naționale, având în vedere declarațiile subiective pe care le are la adresa lui Ianis Hagi.
„Ar însemna să intru într-un conflict cu Gică și nu aș vrea. Gică a mai fost antrenor la echipa națională. A căpătat experiență, e altceva. Dar prin declarațiile pe care le face în ceea ce-l privește pe Ianis, eu spun că nu e benefică numirea lui la națională.
Ianis și dacă joacă prost are ceva din marii jucători, Cruyff sau alții. Seamănă în joc cu Zidane pe PlayStation. Ianis mai are de crescut. Orice tată își laudă puiul și e normal, dar de multe ori Gică exagerează.
Eu știu că Gică Hagi e un timp foarte încăpățânat și orgolios. Lucrul ăsta putea să îl facă și Rădoi cu Ianis, dar nu a făcut asta. Eu spun că Rădoi, în ghilimele, i-a dat o palmă lui Hagi. Rădoi e unul din antrenorii care l-au susținut și l-au lăudat mereu pe Ianis.
Credeți că Gică a procedat corect că l-a atacat pe Rădoi? Rădoi l-a lăudat mereu pe Ianis cu toate că nu e ceea ce vrem cu toții. Ianis, cel puțin în ultimele două meciuri s-a lovit mingea de el ca de colțul mesei. Un jucător ca să îi riposteze unui antrenor, trebuie să facă mai întâi în teren și după în afară”, a spus Dănuț Lupu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER